Gânduri despre vremea sfârșitului și semnul fiarei

În ultima vreme am văzut o redeșteptare spirituală în mediul online care m-am pus pe gânduri.

Toate evenimentele din ultima perioadă lasă semne de întrebare cu privire la ce va urma.
Desigur că s-au ridicat tot felul de profeți pe YouTube care încearcă să explice viitorul, dar cei credincioși cu adevărat nu trebuie să plece urechea la orice zvon din mediul online. Credincioșii ar trebui să fie precum bereenii (Fapte: 17:10,11)

Problema din prezent formează o adevărată graniță între credincioși. Și anume pe de o parte cei care cred doar în Cuvântul Domnului din Scriptură, iar de cealaltă parte cei care încearcă să combine Scriptura cu știința omenească și filosofiile omenești.

Scriptura însă ne învață că toți care nu se țin tari de Cuvântul Vieții (Biblia) vor primi o lucrare de rătăcire și vor crede minciuni - pentru că nu au iubit cu adevărat Adevărul. (2Tesaloniceni 2:11,12).

Ușor, ușor, profețiile biblice încep să se împlinească, dar toți care privesc mai mult la plăcerile vieții și la idealurile lor pământești, precum și toți care pleacă urechea la învățăturile lumii nu vor vedea nimic din ce se întâmplă în jurul lor.
Ei nu vor putea vedea semnele vremurilor nici faptul că profețiile se împlinesc sub ochii lor.

Atât timp cât omul firesc trăiește după pofta firii lucrurile spirituale, duhovnicești, par nebunie. 
Și iată că până și Bisericile Creștine par să dea mâna cu lumea împotriva unui dușman comun inventat de mințile diabolice. Iar cei care își pun încrederea în mai marii bisericești în loc să își pună încrederea în Singurul Dumnezeu Adevărat și în Cuvântul Sau (Biblia) vor fi duși în rătăcire și vor accepta orbește semnul fiarei punându-se astfel împotriva Celui Prea Înalt.

Pentru cei care iubesc pe Domnul și vor să fie de partea Lui în confruntarea finală:

Singurul sfat este acesta: studiați Cuvântul pentru că viața voastră depinde de asta! Și rugați-vă neîncetat!


Comments

Popular posts from this blog

Citiți Scriptura

Psalmul 148 Laudati pe Domnul! Laudati pe Domnul

Ultima linie de apărare a întregului Pământ

Gânduri despre credință și viață - decembrie 2021

Stăpânul Absolut

Binecuvântata persecuție anticreștină

Pacea Lui Hristos în inima credinciosului

Efeseni 3:3-11

Cum de-ai pierdut a ta credință

Care este religia Adevărată