Binecuvântata persecuție anticreștină

Va veni o zi când se vor deosebi vizibil creștinii adevărați de cei formali. Va fi în perioada celei mai crunte persecuții anticreștine din istoria omenirii.
Va fi cea mai grea persecuție pentru că atunci asupritorii nu vor fi doar guvernanții și miliția, ci chiar cei din casa ta.



Matei 10

21. Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.

22. Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

23. Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.

24. Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său.

25. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?

26. Aşa că, să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.

27. Ce vă spun Eu la întuneric voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.

28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.

29. Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.

30. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.

31. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.

32. De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;

33. dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.

34. Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa.

36. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

37. Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

38. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.

39. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.

40. Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

41. Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit.

42. Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata."


Pregătirea pentru criză

Mulți oameni se pregătesc pentru criza economică ce urmează. Dar cei înțelepți se pregătesc în credință.

Înarmați cu Cuvântul Lui Dumnezeu, stăruitori în rugăciune și mereu încercând să supună orice gând al lor Lui Hristos.

Căci copiii Lui Dumnezeu știu și înțeleg că nu trebuie să se asemene veacului acesta. Ci împotrivindu-se până la sânge în lupta împotriva păcatului (Evrei 12:4), iubind ce iubește Dumnezeu și urând ce urăște Dumnezeu, vor duce lupta cea bună (1Timotei 6:12).

Pentru că într-o zi ei vor avea pace, fericire, armonie, într-o nouă lume unde nu va mai exista nici un motiv de tristețe (Apocalipsa 21:4).   Căci Hristos a murit pentru noi, și noi suntem ai Lui și nimeni nu ne poate despărți de El (Romani 8:38), căci nimeni nu ne poate smulge din mâna Tatălui (Ioan 10:27-30).

Amin! Vino Doamne Isuse!


Persecuție anticreștină - o binecuvântare

De regulă oamenii se sperie de persecuție. Dar prea puțini înțeleg că aurul se curăță prin foc.

În timp de pace credința este aproape de inexistentă. Ferice de cei ce trăiesc aproape de Domnul în timp de pace, când ispitele sunt groaznice și necredința atacă din toate părțile!

Dar în persecuție lucrurile sunt clare (nu ambigue ca în pace și prosperitate când oamenii aleargă după lucrările efemere). În persecuție linia de demarcație între a fi loial Domnul și a nu fi loial sunt clare.

În persecuție creștinii se roagă continuu, nu ca pe pace când uităm să ne rugăm cât timp ne merge bine.

În persecuție credința se întărește, dependența de Dumnezeu crește și fericita nădejde este aproape la uși.

În persecuție Numele Domnului este lăudat fără oprire de gura celui credincios care în persecuție nu mai vorbește flecăreli și bârfe.

În persecuție creștinul renunță la lumesc mult mai repede decât în timp de pace.

Așa că da: persecuție înseamnă binecuvântare.

Alte articole:



Comments

Popular posts from this blog

Citiți Scriptura

Efeseni 6:18

Stăpânul Absolut

Trei lucruri pe care un credincios le-ar vrea pe o insulă pustie

De ce există atât de multe religii creștine?

Cum să trăiești ca un creștin adevărat

10 încurajări pentru credincioși

Credincioșii adevărați - cei aleși

Adevărat credincios în 2021

Ultima linie de apărare a întregului Pământ