Posts

Showing posts with the label evenimente

Ultima linie de apărare a întregului Pământ

Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni . - Matei 5:13 Atacurile susținute și strategiile demonilor au reușit să învingă cele mai multe suflete de pe Pământ. Curând întreg Pământul se va preda, fără ripostă prea mare. Și asta pentru că oamenii habar nu au ce i-au lovit.   I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.  Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat . - Apocalipsa 13:7,8 În această lume suntem obișnuiți să vedem războiul ca o luptă fizică, cu arme fizice. Și câteodată psihologice. Dar nu suntem obișnuiți, și marea majoritate nici nu au auzit de războiul spiritual. Războiul spiritu...

Potopul lui Noe în Biblie

Geneza capitolul 6 1. Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, 2. fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. 3. Atunci Domnul a zis: " Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani. " 4. Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. 5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. 7. Şi Domnul a zis: "Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările ...