Ce spune Biblia despre Dumnezeirea lui Isus Hristos?

  Romani

patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! Romani 9-5


Filipeni

 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, Filipeni 2:6


 Tit


aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. Tit 2:13


 Evrei


El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, Evrei 1:3


pe când Fiului I-a zis: "Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Evrei 1:8


Coloseni


 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. 

 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

  El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. Coloseni 1:15-17 

 Isaia

 

 Un glas strigă: "Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Isaia 40:3



 Mica

"Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei." Mica 5:2


 Ioan


Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică. 1 Ioan 5:20


 Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Ioan 17:5


 cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: "Sunt Fiul lui Dumnezeu!"

 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu sunt în Tatăl." Ioan 10:36-38


 Drept răspuns, Toma I-a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" Ioan 28:20


La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Ioan 1:1


Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu." Ioan 8:58

 Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer. Ioan 3:13

Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Ioan 17:5


 Petru

Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos 2 Petru 1:1

Apocalipsa

 Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.

 "Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic." Apocalipsa 1:7-8


Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate bisericile vor cunoaşte că "Eu sunt Cel ce cercetez rinichii şi inima"; şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui. Apocalipsa 2:23


Alte articole:





Comments

Popular posts from this blog

Citiți Scriptura

Efeseni 6:18

Stăpânul Absolut

Trei lucruri pe care un credincios le-ar vrea pe o insulă pustie

De ce există atât de multe religii creștine?

Cum să trăiești ca un creștin adevărat

10 încurajări pentru credincioși

Credincioșii adevărați - cei aleși

Adevărat credincios în 2021

Ultima linie de apărare a întregului Pământ